BINE AŢI VENIT !



marți, 23 martie 2010

La Grădiniţa P.P. nr. 2, Arad

Marţi ne vom deplasa la Grădiniţa P.P. 2, unde vom desfăşura o activitate comună cu grupa mare, în cadrul parteneriatului de colaborare.

LUNA PĂDURII

Marţi, 30.03.2010, ne vom deplasa la Pădurea Ceala, unde vom organiza o expoziţie cu lucrările copiilor, având ca temă ecologică "O zi în mijlocul naturii" şi vom vizita Lunca Mureşului.

La Şcoala Generală "Aurel Vlaicu"

Joi, 25.03.2010,ora 10, suntem invitaţi în cadrul "Săptămânii ecologice" la Târgul de Paşti, unde vom prezenta un dans şi vom încondeia ouă, alături de elevi.

Impărtăşire

Marţi dimineaţa copiii vor fi împărtăşiţi...în Postul Paştelui

miercuri, 3 martie 2010

INVITAŢIE

Grupa pregătitoare II invită mâine, 4.03.2010, mămicile şi bunicuţele la un scurt program artistic dedicat Zilei Femeii - în sala de sport, după care vom urca la o cafea şi un suc în sala de grupă.
Această activitate se va desfăşura alături de grupa germană.
Vă aşteptăm cu drag!

DE ZIUA TA

DE ZIUA TA

de Ioan Muntean, 1995

Privind spre bolta albastră
Eu am zărit pe cer o stea,
Ce îmi veghează la fereastră:
E chiar mămica mea !

Măicuţa mea ce mă-ngrijeşte,
De-i noapte sau de-i zi,
Cu ochi senini ea mă priveşte
Şi mă învaţă a iubi.

De dragul meu ea biruieşte
Şi frig, şi ploaie şi furtuni,
Şi pentru mine ea munceşte
Cu două dalbe mâini.

De ziua ta, în dar, o floare
Ce seamănă cu tine:
Frumoasă şi fermecătoare,
Primeşte de la mine.